Coș

KineDok | #newTogether | Q&A cu Andrei Popov

KineDok | #newTogether | Q&A cu Andrei Popov

Locatie eveniment: MA hub, Oradea
Adresa: Parc I.C.Brătianu 58A, Oradea

Biletele pot fi achizitionate online aici:
?Acces normal:20 lei
Studenți/Elevi/Pensionari: 10 lei (cu carnet de elev/student/talon pensie)
ATENTIE locurile sunt limitate la 25!
Taxa de procesare: 1.5 lei/bilet

#newTogether – gânduri despre un nou Împreună
Concept – Thomas Kloiber / Andrei Popov
Regia – Carmen-Lidia Vidu
Editor/Animaţie/Sunet – Cristina Baciu
Un proiect susţinut de Raiffeisen Bank România
Durata – 55’
Limba – română, engleză; subtitrare în limba română

Ce este acum, știm; dar ce vom face după?
Miercuri, 13 octombrie, reflectăm împreună cu artiștii implicați în proiectul #newTogether, iar după proiecție, Andrei Popov, producătorul executiv al documentarului, va participa la un Q&A online.

În timpul perioadei de carantină (lockdown) instituite după declararea pandemiei de COVID-19 în Europa, Forumul Cultural Austriac București a invitat 60 de artiști din Austria şi România să reflecteze la propriul lor viitor artistic, precum și la modul în care arta lor și comunitățile noastre se pot transforma în timpul şi după finalul crizei sanitare. Intervenţiile video pe care le-au trimis au fost postate pe paginile FCA București şi Radio România Cultural de pe rețelele de socializare. Foarte repede, au atras atenția a zeci de mii de oameni din ambele țări.
Având în vedere acest succes, echipa FCA București a decis să încredințeze binecunoscutei şi apreciatei regizoare românce de teatru şi de film, Carmen Lidia Vidu, producția unui documentar de amploare, plecând de la materialele video ale artiștilor participanţi.

#newTogether proiect & documentar – https://www.newtogether.at/the-documentary/
#newTogether teaser – https://youtu.be/y33QYxXoZJQ
#newTogether podcast – https://soundcloud.com/user-175473398/podcast-newtogether-the-future-means-dialogue-episode-1-talking-to-a-screen-eng (ENG) https://soundcloud.com/user-175473398/podcast-newtogether-viitorul-inseamna-dialog-episodul-1-de-vorba-cu-un-ecran (RO)

#newTogether este un proiect necesar. E o formă de dialog în izolare, e o mărturie de la Momentul Zero. Fragilitatea noastră, vulnerabilitatea, frica au devenit o limbă universală pe care am vorbit-o cu toții în 2020, pe timp de pandemie de Covid-19. Oamenii s-au izolat, timpul s-a oprit în loc și a început ‚un nou împreună’ ”. Carmen Lidia Vidu, regizoare

Este o evidență că întreg sectorul cultural – în Austria, în România, în Europa, pe tot mapamondul – a fost unul dintre domeniile cele mai profund afectate de pandemie. Artiștii austrieci și români importanți pe care i-am invitat în proiectul #newTogether, ne-au împărtăşit experiențele lor personale din timpul crizei, dar au discutat şi despre eventualele oportunități pe care le văd în acest context, despre impactul schimbărilor pe care pandemia le-a provocat în domeniul lor artistic. Au vorbit, totodată, despre limitele giganticului experiment cultural la care am asistat în mediul online, având în vedere că „viața reală înseamnă, de fapt, a-l întâlni pe celălalt”, după cum spunea filozoful austriac, Martin Buber”. Thomas Kloiber, director Forumul Cultural Austriac Bucureşti

Departe de a fi o privire într-un glob de cristal, proiectul #newTogether intenționează să ofere piste de reflecţie și dezbatere despre reașezarea sectorului cultural și despre raporturile acestuia cu publicul, cu societatea în general, după acest moment de „stop” impus. Între altele, plecând de la acest paradox care ne-a modificat existențele în ultima perioadă – suntem împreună, chiar în strânsă legătură, de la distanţă…” Andrei Popov, director adjunct Forumul Cultural Austriac Bucureşti, producător delegat al filmului documentar

* Copiii cu vârsta până în 7 ani au acces gratuit – cu însoțitor posesor de bilet/abonament valabil.
*Toate prețurile includ taxele locale și includ taxa de ticketing.

Best WordPress Themes