28 iul 2024

Premieră „Stele în lumina dimineții” – Breasla Actorilor

Locatie
Teatru Apropo
Adresa
Bd Dimitrie Pompeiu 8, București sect 2
Ora eveniment: 17:00
Ora incheiere: 19:00

Premieră „Stele în lumina dimineții” – Breasla Actorilor

Breasla Actorilor vă invită la premiera spectacolului „Stele în lumina dimineții” de Alexandr Galin.
Spectacolul va avea loc în data de 28 iulie, ora 17:00 la Teatrul Apropo.
„Stele în lumina dimineții” este povestea de viață a unor femei de moravuri ușoare, gonite din capitala Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste pe durata Jocurilor Olimpice de la Moscova din 1980, pentru a nu strica imaginea patriei. Printre ele, se află și Lora, o făptură sensibilă și atrăgătoare, care visează la o nouă viață alături de Aleksandr, un pacient internat în spitalul de boli mintale, dar este trasă înapoi de Klara, prietena ei aspră și cinică, resemnată în fața realității crunte; Anna, o „carieristă” cu suflet mare, care își găsește refugiul în alcool, și Maria, o fată nevinovată, prinsă într-o situație nefericită din cauza împrejurărilor, ce își găsește salvarea în brațele lui Nikolai, un milițian zelos, fiul Valentinei, despotul responsabil de supravegherea femeilor trimise în grija ei, la sanatoriu, pe durata Olimpiadei.
Într-o atmosferă dominată de promisiuni, dezamăgiri și tensiuni profund dramatice, cu descărcări de umor negru, spectacolul îndeamnă la reflecție asupra condiției umane, explorând căutările sufletești, vulnerabilitățile și speranțele care ne definesc, puse în fața adversităților sociale și morale ale unei lumi aflate în tranziția anilor ’90, uitată pînă astăzi în procesul de rigor mortis, închisă în acel sanatoriu, microcosmos al unei povești de teatru și de viață.

Direcția de scenă: ALEX FLOROIU
Distribuția:
Valentina: Mihaela Dragne
Lora: Mădălina Mărcuș
Anna: Roxana Hău
Maria: Ștefania Enache
Nikolai: Cosmin Anghel
Klara: Cristina Tache
Alexandr: Ionuț Bejinariu

EVENIMENT INCHEIAT

Nu rata următoarele evenimente: