Biletul tau direct pe mobil

PAIN, una din cele mai îndrăgite trupe de industrial metal din Suedia, ajunge anul acesta și în România pe 22 aprilie, în club Quantic din București, pentru un concert de promovare a ultimului album „Coming Home”, lansat în septembrie 2016.

“That's me, designed to piss you offˮ- când Peter Tägtgren iese din adâncurile studioului său The Abyss și ia microfonul în mână, o mică revoluție muzicală stă să înceapă! Pentru că nici nu te-ai putea aștepta la altceva din partea veteranului trupei de death metal Hypocrisy, care, pe lângă faptul că este fondatorul trupei PAIN, poate fi considerat chiar unul dintre cei mai mari producători europeni care a influențat scena metal și formații precum Dimmu Borgir, Children Of Bodom, Sabaton și multe altele. Să nu uităm nici de controversatul său proiect Lindemann abia lansat în parteneriat cu Till, solistul trupei Rammstein.

„Pain”, primul material lor discografic, a fost lansat în 1997, de atunci  trupa înregistrând mai multe albume, ultimul fiind lansat în toamna anului trecut - „Coming Home”, cel de-al optulea la număr de până acum și follow-up-ul materialului „You Only Live Twice”  din 2011. Cu muzicieni speciali invitați ce au contribuit la „construcția” albumului, precum sound-ul fresh de tobe venite din partea fiului său de 17 ani Sebastian Tägtgren la piesa „Call Me” sau prezența vocii impunătoare a lui Joakim Brodén (Sabaton), „Coming Home” îți arată prin piesele sale cele mai adânci colțuri ale societății, un album numai bun de ascultat live pe 22 aprilie!

De-a lungul timpului, Pain susținut concrete în toată Europa, trupa fiind plecată în turneu cu diferite nume cunoscute, printre care amintim și turneul mondial „Dark Passion Play World Tour” a celor de la Nightwish, o întâmplare din acest turneu petrecută într-un bar din Leipzig inspirându-l Peter să compună piesa „Absinthe-Phoenix Rising” de pe ultimul material lansat.

În prezent, PAIN este formtă din Peter Tägtgren este unicul membru permanent al trupei, alături de el concertând în turneu David Wallin - Drums (2003-), Greger Andersson - (2016-) și Johan Husgafvel - Bass (2007-).

Biletele pentru concert pot fi cumpărate la următoarele prețuri:
- primele 50 de bilete (Early Bird 1) - 55 lei Sold Out!
- urmatoarele 200 de bilete (Early Bird 2) - 65 lei
- acces general - 75 lei
- în ziua evenimentului, la intrare: 65 lei
- Oferta Dragobete & Martisor, valabila pana in data de 1 martie 2017 (inclusiv) - 55 lei - Sold Out!

Eveniment organizat de Promusic Events și Maximum Rock.

 
Tip bilet Pret
Early Bird 2  65.00  lei
La intrare, in ziua concertului  65.00  lei
Start Date & Time :
22.04.2017 19:00
End Date & Time :
22.04.2017 23:30
Loading Map
Locatie : Quantic Club, Bucharest


Our website is protected by DMC Firewall!