Biletul tau direct pe mobil

Ajuns la cea de-a patra ediție, Cluj Blues Fest, singurul festival de blues din Cluj-Napoca, va avea loc anul acesta în 3 și 4 noiembrie, la Casa de Cultură a Studenților. Asociația Clujul Cultural, organizatoarea festivalului, aduce în toamnă pe scena clujeană nume importante ale muzicii de blues din România, cu dorința declarată de a face și din această ediție a Cluj Blues Fest o experiență memorabilă atât pentru public, cât și pentru muzicieni.

Astfel, prima seară a festivalului va fi deschisă de Marcian Petrescu & Trenul de noapte, singura formație din România care abordează ceea ce se numește „harmonica blues’’ (blues cântat la muzicuță). De altfel, liderul trupei, Marcian Petrescu, este cotat ca fiind cel mai bun muzicuțist de blues român, cu un sunet și o prezență la același nivel cu al omologilor săi din Statele Unite ale Americii. Alături de el, în Trenul de noapte cântă Mihai Tacoi (chitară), Mike Dragomir (bas) și Constantin Bărbășelu (baterie).

Tot în 3 noiembrie, pe scena festivalului va urca A.G. Weinberger, una dintre cele mai complexe personalitățile ale bluesului din România, singurul chitarist român de blues selectat pentru nominalizările premiilor Grammy 2007 la șapte categorii. Considerat de B.B. King „un chitarist foarte bun și dinamic’’ și denumit de criticii de specialitate „Mr. Blues al României’’, A.G. Weinberger este întâiul misionar al mișcării blues de la noi, un artist „crossover” de talie internaţională în cea mai bună tradiţie a stilului muzical promovat de Eric Clapton, B.B. King, Van Morrison sau Leon Russell.

În a doua seară a festivalului, iubitorii de blues se vor putea bucura de interpretarea trioului Soul Serenade, o nouă și revigorantă interpretare acustică a direcției de „old time blues & jazz", care explorează idei și emoții prin cea mai pură formă a muzicii. Trupa compusă din Adelina Chivu (voce, kazoo, u-bass), Andrei Rotariu (voce, chitară, muzicuță și tamburină) și Codruț Andrei (mandolină) va purta publicul clujean de pe străzile din Chicago până pe drumurile prăfuite ale sudului american.

Festivalul se va încheia cu concertul unuia dintre cei mai îndrăgiți muzicieni români - Alexandru Andrieș. O prezență inconfundabilă în peisajul muzical autohton, Andrieș revine pe scena clujeană la o distanță de trei ani de la ultimul său concert, alături de Sorin Romanescu (chitară), George Baicea (chitară), Berti Barbera (percuție) și Maria Ioana Mântulescu (backing vocalist). Muzicile sale care spun întotdeauna o poveste vor face cu siguranță din ultima seară a Cluj Blues Fest o întâlnire caldă, șăgalnică, de neuitat.

Biletele pentru cele două zile de festival se pot cumpăra de pe site-ul www.ambilet.ro. Prețul unui bilet de o zi este 50 de lei, iar abonamentul pentru două zile costă 80 lei. În ziua concertului, biletele se vor putea achiziționa de la intrare cu 50 de lei.

Ediția din acest an a Cluj Blues Fest este realizată cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și al companiei NTT DATA.
Parteneri: Wine Point, Innover, Casa de Cultură a Studenților, ambilet.ro
Parteneri media: Buzz News, Cluj Travel, Actual de Cluj, e-Clujeanul, Știri de Cluj, Zile și Nopți, Bună ziua, Cluj, Welcome 2 Cluj, Transilvania Reporter, Cluj Today, ovidiublag.ro, Radio Domeldo, Clujul Cultural.
Prezentat de: Rock FM

Site: www.clujbluesfest.ro 
Pagină de Facebook: www.facebook.com/ClujBluesFestival

***

Pentru mai multe informații:
Tiberiu Fărcaș  - Asociația Clujul Cultural
T: 0748 996 673 / E: tibifarcash@yahoo.co.uk

Bilete online exclusiv aici pe www.AmBilet.ro

Tip bilete:                                            Preț:

Bilet o zi Early Bird (200 buc)                30 lei  Sold Out!
Bilet o zi                                               50 lei
Abonament 2 zile                                  80 lei

La intrare, în ziua concertului (in limita biletelor disponibile) bilet: 50 lei / abonament: 80 lei

 
Tip bilet Pret
Abonament 2 zile  80.00  lei
Bilet: 03.11.2017  50.00  lei
Bilet: 04.11.2017  50.00  lei
La intrare, in ziua concertului  50.00  lei
Start Date & Time :
03.11.2017 19:30
End Date & Time :
04.11.2017 23:45
Loading Map
Locatie : Casa de Cultura, Cluj-Napoca


Our website is protected by DMC Firewall!